Cumpara de langa casa

Cumpara de langa casa Împreună formăm o comunitate unită și prosperă! Susținem afacerile locale! Locuiești în Câmpina și te întrebi de ce să cumperi de la o afacere locală?

Asociația Cartierelor Câmpinița și Muscel este o organizație nonprofit, neguvernamentală, apolitică, fondată în Municipiul Câmpina în anul 2010. Scopul nostru este susținerea comunității locale prin dezvoltarea și derularea de programe și proiecte care să vină în sprijinul locuitorilor și agenților economici din Câmpina. Ne propunem ca prin proiectele proprii sau derulate în parteneriat să ne impl

icăm în mod activ în găsirea de soluții la problemele zonei, din domeniile: social, educație, economic, mediu, cultură etc. Misiunea asociației este de a contribui la o comunitate puternică, unită și generoasă.

„Cumpără de lângă casă” este un proiect născut în Câmpina și dedicat oamenilor din Câmpina, prin care dorim să ajutăm la întărirea comunității, la dezvoltarea economică a zonei și la stimularea unor acțiuni care fac viața mai plăcută în comunitate. Organizația noastră dorește să promoveze conceptul de „cumpărături locale” și beneficiile sale în rândul locuitorilor din Câmpina, să atragă atenția asupra faptului că alegerea de a achiziționa un produs sau un serviciu local reprezintă o modalitate de a contribui la dezvoltarea orașului și la creșterea bunăstării tuturor locuitorilor acestuia. Iată de ce acordăm o atenție deosebită și antreprenorilor și firmelor din Câmpina, pentru care am creat o platformă specială în care își pot prezenta afacerea și promova produsele și serviciile direct către publicul cel mai apropiat. Proiectul „Cumpără de lângă casă” a fost conceput și implementat cu ajutorul specialiștilor în marketing și comunicare din grupul de firme Soceram – Neptun, care ne-au pus la dispoziție pro-bono experiența, know-how-ul și cunoștințele lor și are ca scop susținerea afacerilor locale și întărirea conexiunilor economice și socio-profesionale între membrii comunității câmpinene. Fiecare decizie de cumpărare are un impact puternic asupra comunității și ajută orașul să prospere. Atunci când cumperi de la o afacere locală:
- banii tăi rămân în comunitate și ajuți o afacere să se dezvolte
te bucuri de un serviciu mai bun sau de un produs personalizat
- ajuți la menținerea locurilor de muncă și la crearea unora noi
- ai ocazia să dezvolți relații autentice și să socializezi cu oamenii care muncesc și locuiesc în aceeași zonă cu tine
- reduci costul cu transportul diverselor mărfuri și, implicit, impactul asupra mediului

Ești un antreprenor din Câmpina și dorești să îți promovezi afacerea? Ne dorim să ajutăm împreună la dezvoltarea zonei, pentru a crea o comunitate unită și pregătită să facă față provocărilor. Iată de ce ar trebui să ni te alături:
- beneficiezi de o nouă modalitate de promovare a afacerii
- ai parte de o vizibilitate mai mare pe piața locală
- te adresezi direct persoanelor interesate de produsul sau de serviciul oferit, creezi relații cu aceștia și ajuți la menținerea unui climat social pozitiv
- faci parte dintr-o comunitate unită de antreprenori, care reprezintă interesele economice ale mediului de afaceri din Câmpina
- participi sau organizezi întâlniri de business sau evenimente și târguri pentru clienți, pentru a-ți face cunoscută afacerea

Indiferent dacă ești un antreprenor și ai o afacere pe care vrei să o promovezi sau o persoană care dorește să cumpere mai informat și conștient de efectele alegerii sale, și tu poți face o diferență în viața ta și a orașului în care locuiești.

Întrucât o comunitate bine conectată este o comunitate SIGURĂ, REZISTENTĂ, CAPABILĂ SĂ PROSPERE, te invităm să te alături și tu proiectului nostru și să susții afacerile locale!

⚙️ Cu o experiență de peste 20 de ani, PLATUS COM este un partener de încredere în domeniul rulmenților industriali și a...
29/07/2026

⚙️ Cu o experiență de peste 20 de ani, PLATUS COM este un partener de încredere în domeniul rulmenților industriali și al prelucrărilor mecanice.

Activitatea principală constă în comercializarea de rulmenți industriali, completată de servicii de mecanică generală precum strunjire primară și frezări. De-a lungul timpului, compania și-a construit reputația prin seriozitate, produse de calitate și colaborări durabile.

Printre cele mai cunoscute branduri de rulmenți distribuite se numără: URB România, KFB Germania, ZKL Cehia, ZVL Slovacia.

📍 Str. 1 Mai, nr. 10
📞 0722 340 853
📧 [email protected]

📸 IRI’s FoTo Studio din Câmpina transformă momentele importante în amintiri de neuitat, prin fotografie cu suflet și ate...
26/07/2026

📸 IRI’s FoTo Studio din Câmpina transformă momentele importante în amintiri de neuitat, prin fotografie cu suflet și atenție la detalii.

Fondat de Irina, fotograf cu experiență internațională, studioul îmbină fotografia de portret, moda și teatrul cu servicii dedicate familiilor, bebelușilor, maternității și evenimentelor speciale precum nunți și botezuri.

Fiecare ședință foto este gândită ca o poveste vizuală, realizată în stil „fine art”, unde profesionalismul și creativitatea se întâlnesc pentru a surprinde emoții autentice și momente unice.

🖼️ Servicii oferite:
Portrete • Modă • Nou-născuți • Familie • Nuntă • Botez • Fotografie de produs

📍 Str. Bobâlna, nr. 4
📞 0731 802 698
📧 [email protected]
🌐 https://irisfotostudio.format.com

Cu locații multiple în Câmpina, brandul DELICE a crescut constant datorită dragostei pentru cofetărie și grijii față de ...
22/07/2026

Cu locații multiple în Câmpina, brandul DELICE a crescut constant datorită dragostei pentru cofetărie și grijii față de clienți. 🍰

În vitrinele DELICE se regăsesc o mulțime de sortimente de torturi și prăjituri – de la eclere, savarine și deserturi clasice ale copilăriei, până la delicii moderne pentru toate gusturile.
Pentru evenimente speciale precum nunți, botezuri sau petreceri corporate, această afacere locală realizează torturi personalizate și candy bar-uri variate, create special pentru a transforma orice moment într-o amintire dulce.

Ți-e poftă de ceva dulce? 🧁 Nu ezita să le faci o vizită!
📍 Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 46
📍 Bd. Carol I, nr. 40–42
📍 Bd. Carol I, nr. 54–56
🌐 https://www.cofetariiledelice.ro/

💻 Fie că ai nevoie de o reparație rapidă, de recuperarea datelor sau de mentenanță IT pentru compania ta, CHYTEA oferă s...
10/07/2026

💻 Fie că ai nevoie de o reparație rapidă, de recuperarea datelor sau de mentenanță IT pentru compania ta, CHYTEA oferă servicii profesionale și soluții eficiente pentru orice tip de echipament.

De ce să alegi CHYTEA?
☑️ Depanare hardware și software pentru calculatoare, laptopuri, tablete, imprimante și copiatoare.
☑️ Devirusare, recuperare date, instalare și configurare software.
☑️ Proiectare, instalare și configurare rețele de calculatoare.
☑️ Contracte de mentenanță IT pentru firme, cu asistență tehnică permanentă și costuri avantajoase.
☑️ Reîncărcare cartușe, licențe software și servicii de web design.

📍 Bulevardul Carol I, nr. 34, Câmpina
📞 0244 330 330
📧 [email protected]

🏡 Susține economia locală din Câmpina și descoperă producătorii din comunitatea ta!Prin alegerea serviciilor și produsel...
10/07/2026

🏡 Susține economia locală din Câmpina și descoperă producătorii din comunitatea ta!

Prin alegerea serviciilor și produselor locale, contribui direct la dezvoltarea afacerilor din orașul tău și la susținerea oamenilor care muncesc aici, aproape de tine. Fiecare alegere contează și ajută la creșterea unei economii mai puternice și mai unite.

Descoperă mai multe afaceri din Câmpina pe www.cumparadelangacasa.ro — unde producătorii și serviciile locale sunt mai aproape de tine ca oricând.

Magazinul RURIS din Câmpina este o franciză a producătorului de utilaje RURIS Craiova, brand cu o activitate de peste 32...
29/06/2026

Magazinul RURIS din Câmpina este o franciză a producătorului de utilaje RURIS Craiova, brand cu o activitate de peste 32 de ani.

Din oferta lor generoasă poți alege:
⚙️ Utilaje agricole: motosape, motocositoare, atomizoare, mori de cereale, scule electrice, vehicole electrice și remorci pentru motocultor
🛠️ Scule și echipamente: motoferăstraie, compresoare, aparate de sudură, aeroterme și echipamente pentru îngrijirea gazonului
💧 Sisteme de apă: pompe submersibile, hidrofoare și motopompe

🔧 Service și întreținere: service autorizat RURIS pentru utilaje multimarcă și piese de schimb

Vino să descoperi echipamentul potrivit pentru nevoile tale:
📍 Calea Doftanei nr. 15D
📞 0753 103 751
📧 [email protected]

TEKNICA LEGNO din Câmpina este partenerul ideal pentru a transforma orice spațiu într-un loc cu adevărat special! Echipa...
26/06/2026

TEKNICA LEGNO din Câmpina este partenerul ideal pentru a transforma orice spațiu într-un loc cu adevărat special!
Echipa acestei afaceri locale pune accent pe perfecțiune și pe satisfacerea celor mai exigente gusturi, oferind un flux complet de servicii, de la idee până la montajul final:

🛋️ Mobilier la comandă: producție din PAL, MDF (vopsit, înfoliat sau frezat), adaptată exact dimensiunilor și preferințelor tale estetice.
🖥️ Proiectare 3D: vizualizează rezultatul final înainte de execuție pentru a te asigura că totul este perfect poziționat.
🛏️ Gamă variată de materiale și accesorii: blaturi, panouri, saltele și accesorii de mobilier de calitate superioară.
📏 Servicii complete: măsurători, consultanță, debitare, aplicare cant, transport și montaj profesional.

Specialiștii de la TEKNICA LEGNO sunt gata să transforme viziunea ta în realitate!
📞 0752200077/0742110077
📧 [email protected]
🌐 http://teknicalegno.ro/

Cu o experiență vastă și o atenție deosebită la detalii, echipa Axer Rulote  transformă orice proiect în realitate:✅ Rul...
22/06/2026

Cu o experiență vastă și o atenție deosebită la detalii, echipa Axer Rulote transformă orice proiect în realitate:

✅ Rulote comerciale și Food Truck-uri: specialiști în crearea de rulote de tip fast-food, complet echipate, adaptate nevoilor tale specifice
✅ Construcții modulare: portofoliul lor s-a extins către case din containere, case de tip A și bungalow-uri, realizate la comandă, în orice dimensiune și nuanță dorită
✅ Personalizare totală: fiecare proiect este unicat, construit integral în România, cu dotări complete, gata de utilizare

Fie că plănuiești să intri în industria food-truck sau cauți o locuință modernă și eficientă, aceștia oferă soluția tehnică ideală pentru a trece la următorul nivel.

📍 Str. Industriei, Nr. 3 bis,
📞 0733 419 996
🌐 https://japeto.ro/

✈️ Unde plănuiești următoarea evadare? ROMELYZE TRAVEL transformă vacanțele în amintiri perfecte! Dacă ești în căutarea ...
18/06/2026

✈️ Unde plănuiești următoarea evadare? ROMELYZE TRAVEL transformă vacanțele în amintiri perfecte!

Dacă ești în căutarea unei experiențe turistice fără griji, ROMELYZE TRAVEL din Câmpina este partenerul ideal pentru a-ți organiza călătoriile exact așa cm îți dorești. Recunoscuți pentru profesionalism, implicare și o atenție deosebită la detalii, aceștia se asigură că fiecare aspect al vacanței tale este pus la punct.

De ce să apelezi la serviciile acestei agenții locale?
✨ Personalizare completă: echipa ascultă dorințele fiecărui client, oferind recomandări pe măsură
✨ Ofertă diversificată: de la vacanțe charter (Turcia, Grecia, Egipt, Tunisia) și circuite cu autocarul, până la rezervarea biletelor de avion și asigurări de călătorie, totul este gestionat cu maximă responsabilitate.
✨ Siguranță și comunicare: cu ROMELYZE TRAVEL, ai garanția unei organizări impecabile și a unei comunicări constante, astfel încât singura ta grijă să fie... ce vei lua cu tine în vacanță.

Contactează-i pentru a-ți planifica următoarea aventură:
📍 Bulevardul Carol I, Nr. 72
📞 0722301688
📧 [email protected]

Știai că afacerile locale din Câmpina oferă produse și servicii la standarde de excelență? De la mobilier realizat cu pa...
12/06/2026

Știai că afacerile locale din Câmpina oferă produse și servicii la standarde de excelență? De la mobilier realizat cu pasiune, utilaje de încredere, până la aventuri turistice de neuitat – tot ce ai nevoie este chiar lângă tine.

🚀 www.cumparadelangacasa.ro este platforma care aduce producătorii locali mai aproape de tine.

De ce să alegi local?
✅ Susții economia din Câmpina
✅ Beneficiezi de calitate și garanția oamenilor de lângă tine
✅ Descoperi afaceri noi și o gamă variată de produse adaptate nevoilor tale

🌐 Intră pe www.cumparadelangacasa.ro și fă cunoștință cu cei care construiesc viitorul comunității noastre!

Address

Câmpina

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cumpara de langa casa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Cumpara de langa casa:

Share