07/06/2026
Mesajul care mi-a zguduit nitel lumea...
Zilele trecute imi scris o fosta clienta, genul acela care a comandat foarte mult, lua si pentru prieteni, mereu pt iubit lua separat, avea doua prajituri pe care le adora si ii faceam cate o tava🤣imi scria ca nu stie nimeni ca ii ia separat si manaca cateva zile singur😅.
Recunosc ca inima crestea de fiecare data mare de tot si adoram felul in care ma faceau sa simt feed back urile ei. Nu rata o ocazie sa nu scrie randuri intregi de bucuria pe care o aducea celor dragi cu dulciurile mele.
Acum vreo doi ani s-a oprit, sau poate un an jumatate. Cand se intampla astfel de momente, incerc sa nu investighez, sa observ ultima comanda, etc, dincolo ca pierd un client, efectiv ma doare la nivel emotional.
Cam asta inseamna sa fii artizan si sa pui suflet in tot ce faci si tu sa fii cel care tine leg*tura, care sta si scrie mii de cuvinte, raspunde mereu prompt la mesaje, savureaza, depunde efort, etc.
Si imi scrie zilele trecute asta: "Iulia, timpul a trecut si poate ai observat si te-ai gandit ce s-a intamplat cu mine de nu am mai comandat" Mi s-a strans inima instant, un gol din stomac a urcat spre g*t, groaznic sentiment. Si numai ma gandeam ce am facut de am suparat-o in halul asta!? Eram curioasa si in acelasi timp terifiata.
Si-mi zice: "Din pacate ultima vizita pe care i-am facut-o mamei, inainte sa plece dintre noi, a fost de ziua ei si am sarbatorit-o cu un tort superb si delicios facut de tine, te rog sa ma crezi si sa ma intelegi, nu mai pot pune in gura torturile tale. Nu stiu de ce, sau cm se face, asociez gustul cu pierderea mamei si ma ma umplu de lacrimi. Nici prietenii mei nu au mai luat, pt ca mometan nu pot. Poate este imatur, absurd, dar efectiv asta simt. Poate in timp dispare, poate o sa mi se faca dor asa cm simt dorul ei zilnic de cand nu o mai am, dar momentan, am simtit sa iti spun asta, sa intelegi ca nu am nimic cu tine".
O Doamne, pe cat de bine mi-a parut ca nu am facut ceva gresit, pe atat de tare mi-a scuturat sufletul si mi-a adancit si mie dorul de tata. Cum as putea eu sa judec sau sa fiu suparata cand asta este ceea ce simte acum, mai ales ca a gasit puterea sa imi mai si scrie sa impartaseasca toate astea, realizand ca am simtit lipsa🥹.
Imi pare nespus de rau, multa putere sa depasesti durerea si sa gasesti mereu lucrul bun si marunt din fiecare zi. Ani de zile mi-au trebuit si mie sa vindec pierderea tatalui meu si sa ma pot bucura de fiecare zi a prezentului.
Asa ca fiecare are o lupta interna a lui, nu e nevoie sa o cunoastem noi, putem doar sa fim mai blanzi cu fiecare in parte.
