28/10/2026
Originea bezelei este învăluită în mister, existând mai multe legende și dovezi istorice care își dispută inventarea acestui desert fin din albuș de ou și zahăr.
1. Legenda elvețiană (Cea mai populară)
Cea mai răspândită poveste susține că bezeaua a fost inventată în jurul anului 1600 sau 1720 de către un cofetar italian numit Gasparini, în micul oraș elvețian Meiringen. Se spune că numele de „meringue” (bezea, în franceză și engleză) provine chiar de la numele acestei localități.
2. Teoria curții poloneze și franceze
O altă ipoteză indică faptul că rețeta ar proveni din cuvântul polonez marzynka. Desertul ar fi fost creat inițial de un bucătar aflat în serviciul regelui Poloniei, Stanislaus I Leszczyński (devenit ulterior Duce de Lorena). Acesta i-ar fi transmis rețeta fiicei sale, Maria Leszczyńska, care, prin căsătoria cu regele Ludovic al XV-lea, a introdus desertul la curtea Franței, unde a devenit faimos. Mai târziu, regina Maria Antoaneta a fost recunoscută pentru pasiunea ei uriașă pentru bezele.
3. Primele dovezi scrise (Anglia și Franța)
În ciuda legendelor cu regi și regine, istoricii culinari au descoperit rețete similare mult mai vechi.
În Anglia (1604): În cartea de rețete manuscris a aristocratei Elinor Fettiplace a fost găsită o rețetă numită „white biskit bread” (pâine de biscuit alb), care descrie fidel procesul de preparare al bezelei de astăzi.
În Franța (1692): Cuvântul „meringue” apare tipărit pentru prima dată în mod oficial în celebra carte de bucate „Le Cuisinier Royal et Bourgeois” a bucătarului francez François Massialot.
Cuvântul românesc „bezea” provine din limba franceză (ba**er), care înseamnă literar „sărut”, o metaforă perfectă pentru un desert atât de dulce și delicat care se topește în gură.
Vă bezium și noi cu drag di dulci!
