27/04/2026
⛪ O mare primejdie a vremii noastre este obișnuința cu sacrul fără cutremur lăuntric. Intrăm în biserică, aprindem lumânări, rostim rugăciuni și totuși rămânem adesea neschimbați, pentru că gestul nu a coborât în inimă. Credința nu este decor religios, ci prefacere a ființei. Nu folosesc multe semne exterioare dacă lăuntrul rămâne împietrit, plin de judecată și de slavă deșartă. Dumnezeu nu caută spectacolul evlaviei, ci adevărul inimii zdrobite și smerite. Când omul încetează să joace rolul credinciosului și începe să plângă sincer pentru neputințele sale, atunci harul lucrează tainic. Acolo unde se sfârșește masca, începe vindecarea. Și unde intră Hristos cu adevărat, omul nu mai mimează lumina, ci începe să lumineze. ✨